Fiecare proiect de arhitectură pornește ca o mare provocare. Înainte de proiectarea propriu-zisă, ne punem câteva probleme, întrebări, iar analiza ne dă răspunsurile care ne ajută să găsim soluția cea mai potrivită pentru fiecare caz în parte.
Ca în alte domenii, un element nou într-un context existent poate să continue firul logic sau să fie disruptiv. Sunt două situații pe cât de diferite, pe atât de interesante: adaptarea proiectului versus contrastarea cu mediul.
Cum ne place uneori să explicăm clienților noștri, cu o metaforă ușor de înțeles, când îți cumperi o piesă nouă în garderobă, fie vrei ca ea să fie deja în același stil ca celelalte piese, să zicem o nouă cămașă office care se potrivește sigur cu sacourile preferate, fie alegi să îți cumperi o piesă care schimbă total stilul tău, de exemplu, o geacă de piele care se va asorta numai cu anumite haine, dar va fi în sine o piesă de rezistență, generatoare de noi și noi ținute. La fel, o clădire nouă continuă povestea mediului în care se află sau începe una nouă la care se vor raporta și următoarele proiecte din zonă. Nicio situație nu e greșită în sine sau corectă, fiecare vine cu o viziune, cu avantaje și dezavantaje.
Alte aspecte care trebuie luate în calcul atunci când se decide direcția unui proiect arhitectural nou sunt, desigur, nevoile investitorului și nevoile utilizatorului final. De fapt, este momentul în care cauți unitatea – să se armonizeze cererea cu oferta. Greu sau ușor, rămâne de văzut, de la caz la caz.
Astfel, sunt importante de știut încă de la bun început obiectivele investitorului – are el dorința de a construi un brand propriu, de a deveni un dezvoltator imobiliar de proiecte rezidențiale premium, de spații comerciale sau de clădiri de birouri? Acestea sunt doar câteva exemple dintre posibilele variante.
Investitorul se poate raporta la un calendar mai flexibil sau la unul strict. Își poate dori fie ca, în cazul unui proiect rezidențial, apartamentele să se vândă rapid sau poate să fie închiriate în sistem hotelier, sau dimpotrivă, să obțină un proiect cu un confort de nivel foarte ridicat, cu particularități care vor atrage o anumită nișă a clienților. Astfel, proiectul poate fi mai degrabă armonizat cu țesutul urban sau cu o personalitate puternică, ieșind în evidență în mai multe feluri, de exemplu, prin design și alegerea finisajelor.
În cazul nevoilor utilizatorului, pentru a le anticipa, se poate lua în considerare trendul pieței și al zonei, dacă se caută mai degrabă spații de birouri sau comerciale sau, ca în situația actuală, generată de pandemie, să se caute locuințe cu zone de relaxare generoase, cu terase și rooftop-uri valorificate prin amenajare creativă. În plus, dezvoltatorul poate lăsa o anumită libertate beneficiarului final prin a-și alege singur anumite finisaje sau prin a-și exprima anumite idei despre cum vede el amenajat un spațiu astfel încât să corespundă 100% propriilor nevoi.
Nu în ultimul rând, fiecare arhitect sau birou de arhitectură vine cu un stil propriu, personalitatea fiind reflectată de ideile și de direcțiile propuse, în mod ideal ca niște trademarks. Un arhitect deja recunoscut pentru proiectele sale va fi căutat tocmai pentru această viziune unică, pentru amprenta personală, spre deosebire de unul mai puțin cunoscut sau care a lucrat pe o varietate de proiecte, fără a-și duce portofoliul într-o anumită direcție. Putem compara asta cu domeniul creației vestimentare. La un designer renumit te duci pentru a comanda creațiile sale, iar la un altul, cunoscut pentru calitatea materialelor sau pentru viteza cu care îți produce un articol vestimentar, te duci pentru aceste calități, cu condiția de a-ți impune viziunea proprie asupra produsului final.
Un proiect arhitectural nou poate fi deosebit de cele deja existente într-un context și datorită materialelor și tehnologiilor nou apărute. Acest lucru este un avantaj pentru construcțiile noi pentru că avansul tehnologic permite un confort ridicat al utilizării spațiului de la izolare termică și fonică, până la sistemele smart pe care le integrează.
De asemenea, putem vorbi de diferite variante de încălzire, electrică sau în pardoseală, de materiale mai ușoare, zone vitrate mai mari fără pierderi de căldură sau ne putem referi la pardoseli flotante care rezolvă numeroase probleme estetice și tehnice cauzate de țevi, scurgeri sau prize. Digitalizarea este un alt aspect care se reflectă în rezultatul final al unui proiect, astfel încât iluminatul sau încălzirea să fie controlate de dispozitive mobile, în sistem centralizat.
Din păcate, am ajuns și la un aspect spinos care trebuie luat în considerare. Legislația la care ne raportăm în România este extrem de stufoasă, învechită, pe alocuri interpretabilă și uneori imposibil de aplicat cu toate constrângerile implicate.
Un proiect arhitectural nou sau care își propune să repună în uz o clădire în ruină, într-o zonă protejată, are nevoie de numeroase avize, printre care și de la Ministerul Culturii, dar și multe altele, iar acesta e un proces birocratic anevoios care poate dura ani de zile. Uneori, pentru a-l scurta, se fac numeroase compromisuri. De exemplu, faci mai puține modificări la fațadă decât ți-ai dori, sau renunți la extindere. Desigur, este o constrângere nefericită asupra creativității. Experiența SSAT+ însă este vastă în domeniu. Noi te putem ajuta să ajungi la rezultatul dorit, fără compromisuri.
Dacă dezvoltatorul își dorește să investească într-un proiect aflat într-un context urban bine definit, cum ar fi un cartier cu o identitate proprie, cu numeroase construcții datate dintr-o anume perioadă, într-un anumit stil, atunci punctul de pornire va fi analiza contextului, cu avantajele și cu dezavantajele lui. Cu alte cuvinte, observația directă și planul urbanistic zonal trasează niște direcții privind regimul de înălțime permis, funcțiunile permise în zonă, punctele de interes, elementele particulare, dar și luând în calcul analiza istorică, dacă este cazul.
Dacă luăm ca exemplu un context bine definit cum ar fi centrele istorice ale orașelor, unde trebuie să preiei volumetriile și ritmul existente deja, te poți „juca”, în sensul de interpretare la nivel arhitectural, cu imaginea contemporană a proiectului pe care îl propui, adaptată vremurilor prezente prin texturi și prin propuneri funcționale. Asumarea temporalității este importantă. Altfel, e o idee nefericită să încerci să schimbi povestea unei clădiri de secol XXI în ceva ce pare din secolul al XIX-lea sau al XX-lea. Transpus din nou în sfera designului, ar fi un kitsch să încerci să copiezi o ținută din 1800 și să îi dai artificial o patină a timpului, prin diverse procedee, „păcălind” astfel ochii privitorului.
Dacă însă este vorba de un context în evoluție, un cartier fără o identitate bine definită, cu un mix de stiluri și de clădiri cu diverse funcțiuni, arhitectul va căuta o direcție de dezvoltare a zonei, la scară mai mare decât propriul proiect, raportată la vecinii apropiați, iar această direcție va genera ulterior un context al zonei. Practic, proiectul va căuta să îmbogățească contextul, așa cum noi ne propunem prin toate proiectele noastre.
O altă variantă de scenariu pentru un nou proiect arhitectural, o variantă pe care mulți o preferă, este cea în care el se află lângă un context natural, lângă un parc sau chiar lângă o pădure. Atunci, desigur, firesc este să profiți de această alăturare. Putem să vă oferim un exemplu chiar din portofoliul nostru, The Corner Floreasca, aflat lângă Parcul Floreasca și Lacul Floreasca, dar și The Corner Rahmaninov, aflat lângă Parcul Verdi, unde toate livingurile sunt gândite să aibă vedere la parc. Un alt exemplu este propunerea noastră pentru locuință unifamilială în cartierul exclusivist Dumbrava Vlăsiei. Acolo, lângă pădure, am propus un imobil cu două corpuri, cu folosință de zi și de noapte, cu zone vitrate largi, dar și un duș exterior, pentru a valorifica contextul la potențialul maxim.
Este important de spus că fiecare analiză a contextului e în sine un proces complet subiectiv. Propunerile arhitectului pot fi diverse, iar din portofoliul nostru putem exemplifica descriind abordarea unor proiecte precum Madrigalului sau Vasile Lucaciu House. Pentru primul proiect amintit, tencuiala în culori și texturi diferite și alegerea de placare cu piatră naturală a anumitor elemente punctuale au dus la construirea unei imagini moderne a imobilului și i-au conferit unicitate în contextul urban al zonei. În ceea ce privește proiectul Vasile Lucaciu House, apropo de alegerile arhitecților, aici sigur că am respectat ca întotdeauna cerințele beneficiarului și ne-am dorit ca el să aibă cât mai mult spațiu utilizabil. Astfel, am profitat de un teren extra, de o curte de mici dimensiuni, și am extins living-ul și dining-ul, o decizie prin care nu am făcut decât să valorificăm întregul spațiu aflat în posesia proprietarului.
Și în mediul urban, locuitorii au nevoie de contact cu natura, de zone de relaxare, fie că vorbim acum de spații publice sau de cele private. Acest fapt este relevat de studii care arată efectul asupra psihicului, dar și de observația directă, de cererea pentru locuințe cu terase amenajate cu vegetație, de felul în care clienții preferă pub-urile, barurile sau restaurantele cu cât mai multe zone verzi și de relaxare, în defavoarea celor care nu au astfel de beneficii incluse.
Viziunea SSAT+ este de a valorifica orice oportunitate pentru a crea astfel de zone, cum ar fi acoperișurile, grădinile de la nivelul parterului, jardinierele, dar și de a avea multe zone vitrate pentru a comunica intens cu mediul extern sau, cum ne place nouă să spunem, de a crea tablouri din interior către exterior.
O simplă plimbare prin orice cartier din București va demonstra, din păcate, că în ultimii 50 de ani, acoperișurile au fost irosite, deși ar fi avut un potențial uriaș. Echipa SSAT+ și-a propus să nu irosească acest potențial, ci să-l valorifice la maximum în toate proiectele în care e posibil, devenind astfel un trademark al business-ului. Mai mult decât atât, le oferim tuturor beneficiarilor noștri un confort sporit, acces la spații exterioare amenajate cu ajutorul unor specialiști în peisagistică și posibilitatea de a se bucura de natură în propria locuință.
În primul rând, ca arhitect ai în vedere crearea unui exterior pentru orice proiect. Altfel spus, chiar dacă nu ai în vecinătate o pădure, un lac sau un parc, ceea ce este ideal, desigur, îți pui întrebări despre ce vedere au locatarii sau angajații spațiului din proiectul tău. Dacă ești în cazul fericit în care chiar te afli în apropierea unui astfel de loc și ai vedere înspre ele, amenajarea trebuie să pună în valoare acest lucru: geamuri sau grădină cu perspectivă deschisă către pădure / lac / parc. Dacă ești însă în vecinătatea unei zone cu vegetație, creezi perspectivă către aceasta și proiectezi o amenajare care să ofere un plus verde pentru beneficiari: o curte interioară, o terasă sau o grădină care să te conecteze astfel cu natura.
Vrei să ai parte de zone verzi și în spațiul interior? Zonele vitrate ajută în acest sens, spațiile tampon precum balcoanele, bovindourile. Ia în calcul și direcționările perspectivelor către exterior sau preluările unor elemente exterioare către interior, de ce nu? Finisajele, prelungirile volumelor din exterior către interior sau serele cu plante sunt excelente în acest caz.
42! Este celebru citatul din „Ghidul autostopistului galatic” – 42 este răspunsul dat de un computer la întrebarea despre viață, univers…tot, în general. Se aplică și la întrebările despre integrarea unui proiect urban! Fără glumă acum, cu toată seriozitatea, este greu de explicat sau de definit în câteva paragrafe care sunt cele mai potrivite soluții pentru un anume proiect arhitectural. Sunt mulți factori de luat în calcul, multe nevoi și cerințe, dar și trenduri și perspective. Fiecare caz în parte necesită o evaluare dedicată și o interpretare personalizată.
În concluzie, ne-am dori să ne cunoaștem mai bine, să discutăm despre nevoile și preferințele dumneavoastră, luând în calcul, firește, bugetul de care dispuneți. Finalul va fi peste așteptări, asta vă putem spune de pe acum!
Cuprins
Construit într-un context istoric de mare importanță pentru orașul București, The Corner își propune să…
La intersecția dintre Părintele Stăniloaie și Calea Moșilor, în vecinătatea Bisericii „Intrarea Maicii Domnului în…
Numărul proiectelor e în scădere, însă birourile de arhitectură sunt optimiste în ceea ce privește…