Pandemia ne-a arătat că arhitectura spațiilor de locuit și a birourilor va fi diferită. Se va miza pe mai multă comoditate, siguranță și confort, iar viitorul arhitectural e verde. Ștefan Sava, Managing Director la SSAT+ (foto deschidere), și Alexandru Popescu, Executive Director la SSAT+, au explicat cum integrează natura în imobilele pe care le proiectează și de ce este nevoie de spații care să fie în armonie în zonele în care se află.
Cum a fost pentru voi, la SSAT+, această jumătate de an?
Ștefan Sava: A fost o jumătate de an atipică, cu suișuri și coborâșuri, așa cum probabil s-a întâmplat pentru toată lumea, în contextul pandemiei. E o situație fără precedent care ne-a dat peste cap unele planuri gândite în primul trimestru al anului și care ne-a obligat să ne reorganizăm cu totul. Criza a afectat și domeniul nostru, prin evoluția extrem de rapidă, și a adus cu sine efecte care se vor simți pe termen lung, spun eu. În ceea ce privește proiectele, cele pe care le aveam în desfășurare și-au încetinit ritmul, cele care erau doar în fază de discuții au fost puse în așteptare, iar altele noi nu au apărut. Cât despre echipă, ne-am adaptat situației lucrând de acasă și am reluat activitatea progresiv, până la capacitatea maximă. Acum sperăm să revină lucrurile la normal cât mai curând și noi să reușim să ne continuăm proiectele și să obținem rezultatele dorite.
Care este viziunea voastră despre construcții, arhitectură, design, clădiri?
Ștefan Sava: Încercăm să avem o viziune contemporană în abordarea proiectelor noastre, adaptată vremurilor în care proiectăm. Din punct de vedere tehnologic, propunem și integrăm sisteme și soluții de tip smart, astfel încât să răspundem în permanență nevoilor utilizatorilor. Din punct de vedere urbanistic, relația cu vecinătățile și integrarea în țesutul urban existent sau propus sunt o altă parte importantă a viziunii noastre. Plecând de la volumetria propusă, imaginea dorită, materialele și finisajele la care apelăm și până la identificarea funcțiunii adaptate zonei, sunt toate incluse în parametrii noștri de lucru.
Alexandru Popescu: Viziunea SSAT+ pentru fiecare proiect în parte, fie că e vorba despre o clădire de birouri sau de un proiect rezidențial, este de a aduce atât satisfacții beneficiarului direct, cât și de a crește valoarea zonei din mai multe puncte de vedere, atât estetic, cât și funcțional. Practic, fiecare clădire aduce ceva în plus locului în care este situată, iar noi credem într-o permanentă evoluție, în orașe care progresează în același timp cu educația, cu stilul de viață și cu așteptările locuitorilor.
Construit într-un context istoric de mare importanță pentru orașul București, The Corner își propune să…
La intersecția dintre Părintele Stăniloaie și Calea Moșilor, în vecinătatea Bisericii „Intrarea Maicii Domnului în…
Numărul proiectelor e în scădere, însă birourile de arhitectură sunt optimiste în ceea ce privește…